Cetăţile dacice, patrimoniu UNESCO

Șapte monumente și locuri din România sunt incluse în prezent pe Lista Patrimoniului Comun al Umanității. Printre ele se numără și ansamblul de cetăți dacice din Munții Orăștiei.

Ansamblul figurează pe lista Patrimoniului mondial UNESCO din 1999, iar determinantul includerii sale l-a constituit valoarea siturilor arheologice.

Așezările și fortificațiile dacice, unice în Europa, reprezintă realizări excepționale ale civilizației dacice și au o valoare culturală inestimabilă.

Fortificațiile dacice sunt localizate în zona de sud-vest a provinciei istorice Transilvania, în județele Hunedoara și Alba. Accesul se poate realiza pe drumuri județene și naționale, dar și cu ajutorul transportului aerian ori feroviar, opțiuni mai facile pentru turiștii străini.

La începutul secolului al XIX-lea, statul austriac a întreprins căutări sistematice de urme materiale antice la Sarmizegetusa, marcând începutul unei noi epoci în cunoaşterea monumentelor din Munții Orăştiei.

Din anii ’20 ai secolului XX s-a dezvoltat un program de cercetări arheologice sistematice în Munţii Orăştiei, cercetări legate de numele lui Dimitrie M. Teodorescu sau mai târziu Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, Ioan Horatiu Crişan și Ioan Glodariu.

Începând cu anul 2012, s-au pus bazele unui proiect mai amplu de cercetare arheologică coordonat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca și finanţat de către Ministerul Culturii din România.

Acest program are în vedere investigarea cu metode şi mijloace moderne a întregii zone, publicarea ştiinţifică şi valorificarea, pentru marele public, a rezultatelor cercetărilor. Este vorba de cel mai important proiect arheologic din România până în prezent.