Cele dintâi informaţii pe care le avem despre ruinele de la Grădiştea de Munte datează de la începutul secolului al XIX-lea. Atunci, administraţia austriacă şi-a trimis reprezentaţii pentru a cerceta fenomenul apariţiei unor tezaure din metale preţioase în zonă. Trimişii imperiali au consemnat în rapoartele lor oficiale existenţa fortificaţiei şi a mai multor construcţii din piatră, pe lângă numeroasele piese descoperite.
Pe parcursul secolului al XIX-lea, Grădiştea de Munte s-a aflat în atenţia cărturarilor şi a colecţionarilor de antichităţi. Unii dintre ei au şi săpat în diferite puncte ale aşezării antice.
Primele săpături sistematice au debutat după primul război mondial, în 1922-1924, când profesorul clujean D. M. Teodorescu a investigat fortificaţia şi templul mare circular. În anul 1950 a demarat proiectul de cercetare arheologică de amploare a sitului, sub conducerea profesorului Constantin Daicoviciu. De atunci şi până în prezent au fost scoase la lumină elemente de fortificare, edificii de cult, ateliere metalurgice, instalaţii de captare şi de distribuţie a apei, locuinţe şi anexe ale lor.