Organizarea teritoriului

Cetatea avea rolul de a apăra dinspre sud accesul spre Grădiştea de Munte -Sarmizegetusa Regia. Poziţia dominantă a locului ales, o stâncă de formă aproape conică (Piatra Cetăţii sau Dealul Bolii) şi cu o altitudine maximă de 904 m asigurau o vizibilitate foarte bună spre depresiunile din apropiere. Pantele de sud, est şi vest ale stâncii sunt deosebit de abrupte, astfel că elementele de fortificare dacice au fost dispuse doar pe versantul nordic.

Aşezarea civilă era amplasă la baza dealului, dar ea a fost distrusă, în mare parte, de lucrările efectuate în secolul al XIX-lea.