Fortificaţia
Fortificaţia cetăţii consta din valuri de pământ dispuse la altitudini diferite, un zid din piatră şi turnuri patrulatere. Elementele de fortificare au fost ridicate pe parcursul mai multor etape. Într-o primă etapă, la sfârşitul sec. II a. Chr. sau la începutul sec. I a. Chr., a fost construit valul în formă de potcoavă de pe pantele de est, sud şi vest precum şi valul care înconjura platoul, împreună cu primele terase. În cea de-a doua etapă, începând cu mijlocul sec. I a. Chr. şi mai apoi pe parcursul sec. I p. Chr., s-au ridicat construcţiile cu ziduri de piatră în tehnică elenistică, precum şi templele cu plinte de calcar. În această fază, fortificația a fost distrusă de un incendiu puternic, cel mai probabil în timpul primului război cu Traian, din anii 101 - 102 p. Chr. Ultima etapă de construcţie a avut loc în perioada dintre cele două războaie daco-romane. Au fost refăcute elementele de fortificare distruse după primul război, în special valul care înconjura platoul şi primele terase (valul roşu). Pentru blocarea porţii de acces din zidul de piatră s-au folosit inclusiv plintele de la un templu. În ciuda acestor refaceri, cetatea a fot cucerită în anul 106 p. Chr., sfârșind prin a fi incendiată din nou.
Sistemul de fortificare al cetăţii îmbină foarte bine elementele tradiţionale (valuri de pământ) şi tehnicile străine (ziduri de piatră de inspiraţie elenistică). Tehnica tradiţională presupune săparea unui şanţ adânc, pământul excavat fiind pus pe o singură margine a şanţului sub forma unui val înalt pe care ulterior putea fi construit un parapet din lemn (palisadă). În acest fel a fost construit valul de pe pantele de vest, sud şi est ale dealului, lung de circa 340 m şi având în teren forma unei potcoave. Platoul cetăţii şi primele două terase au fost apărate cu un sistem asemănător, palisada fiind alcătuită din stâlpi de lemn legaţi cu trunchiuri de copaci despicaţi.
Zidul de inspiraţie elenistică era dispus în zona de sud-est a cetăţii, completând fortificaţia cu val de pământ de aici. Zidul unea trei turnuri cu „parterul” realizat din blocuri de calcar, avea mici contraforţi pe latura de sud şi era frânt pe latura de est. Alte trei turnuri au fost ridicate în aceeaşi tehnică, două dispuse pe panta de nord, unde nu se află alte elemente de fortificare, şi unul în zona de sud-vest, în apropierea valului de pământ.
Zidurile cetăţii de la Costeşti respectă cel mai fidel tehnica originală de construcţie, fiind considerate mai degrabă ziduri elenistice decât ziduri dacice (murus dacicus). Zidul este alcătuit din blocuri de calcar dispuse în asize (rânduri orizontale succesive), pe două paramente (şiruri longitudinale paralele), legate între ele cu bârne transversale din lemn, fixate la capete în lăcaşuri speciale numite „babe” săpate în blocurile de calcar, având între ele un emplecton (umplutură) din pietre şi pământ bătut. Blocurile sunt fasonate (îndreptate) pe cinci din cele şase feţe, cea din interior, dinspre emplecton, fiind sumar prelucrată. Din construcţie nu lipsesc blocurile montate perpendicular pe direcţia paramentului şi care pătrund profund în emplecton (butise). Un zid astfel construit avea lăţimea de circa 3 m, înălţimea lui depăşind probabil 5 m. La ridicarea zidurilor au participat cel mai probabil meşteri greci.
Intrarea în cetate se făcea prin zona de sud-est, unde sunt concentrate cele mai multe elemente de fortificare. Drumul antic, care venea din vale, trecea mai întâi prin apropierea turnurilor dispuse pe panta de nord a dealului, amplasate aici tocmai pentru a supraveghea accesul, trecând apoi prin valul de pământ în formă de potcoavă, în zona de est a cetăţii. Drumul mergea mai departe spre sud, paralel cu valul, ajungând în zona sud-estică a cetăţii unde era amplasat zidul de piatră, care avea deschisă o poartă în apropierea turnului central.
Pe platoul superior al cetăţii se aflau două turnuri-locuinţă: unul dispus în extremitatea nordică, iar celălalt în cea sudică. Ambele aveau parterul construit din blocuri de calcar, continuând apoi pe verticală cu un zid din cărămizi slab arse, pentru acoperiş folosindu-se ţigle masive din lut ars. Între cele două turnuri se aflau, probabil, un foișor de observaţie şi câteva barăci din lemn.
Edificii de cult
Patru temple patrulatere de tipul celor cu aliniamente de coloane au fost amplasate în interiorul fortificaţiei sau în apropierea acesteia. Trei dintre temple se află pe terasele de pe pantele estice ale dealului, protejate de elementele de fortificare de aici, cel de-al patrulea fiind situat pe o terasă de pe panta de nord, în apropierea unui turn. Din edificiile de cult s-au păstrat doar plintele de calcar pe care erau ridicate coloanele din lemn.
Construcţii / amenajări civile
La turnul din extremitatea sudică a platoului cetăţii ducea o scară monumentală din lespezi de calcar, lată de cca. 3 m, mărginită de două canele de drenaj din calcar. O altă scară din piatră, cu dimensiuni mai mici, înlesnea accesul în turnul din partea nordică a platoului.
Problema aprovizionării cu apă a cetăţii a fost rezolvată prin săparea în stâncă a unor gropi pentru colectarea apei pluviale, deoarece în zonă nu se găseau izvoare.
În zona joasă din apropierea Apei Grădiştii, unde a fost amplasată aşezarea civilă, s-au descoperit urmele unor locuinţe dacice. La capătul de sud al satului, în punctul Năpărţi, s-a găsit o locuinţă cu o suprafaţă de circa 4 m2.. Cantitatea mare de cenuşă şi lipsa lutuielii pot reprezenta dovezi ale amenajării locuinţei cu materiale uşoare. O altă locuinţă din teritoriul actual al satului a fost descoperită în punctul Laz. Locuinţa avea o singură încăpere, probabil rectangulară. Pereţii au fost construiţi din nuiele lipite cu lut, iar acoperişul a fost din paie sau şindrilă.